Constatare de moment!: Stiti care e partea cea mai proasta la blogurile de cacat, scrise de pipite de 15-16 ani care probabil au ajuns la media 8 la romana si vor sa ne impartaseasca din calitatile lor scriitoricesti? Sau defapt, stiti cum recunoasteti un blog de cacat? Nu are introducere la posturi..totul incepe asa plat si sec si nu iti dai seama cand incepe, cand se termina si care a fost scopul sau.
Cand eram mai mic mi'era frica sa nu ma plictisesc seara in casa si sa nu pot sa dorm. Acum imi doresc sa am timp sa ma plictisesc si sa pot sa dorm...pana la urma plictiseala ne face oameni..ne face ceea ce suntem..Grav e cand nu mai reusim sa ne plictisim. Atunci trebuie sa acceptam faptu ca am devenit roboti si ne desfasuram viata dupa un tipar prea agitat.
Deci in seara asta nu imi pare rau ca ma plictisesc..imi merit plictiseala dupa saptamani atat de agitate.Saptamani care mai au multi fiori de dat pana sa isi dea obstescul sfarsit ingropandu-si amintirile in frunzele ruginii, tomnatice.
Mai inalt un nor de fum odata cu o noua idee..si nuanta amandurora de gri este atat de asemanatoare. Dar stai! E o diferenta.Mica, dar esentiala. E diferenta gri'urilor...griul care se poate obtine din nonculori..griul tern si deprimant..depresiv, sau griul obtinut dintr'o gramada de culori...griul colorat..amalgamul starilor si al sentimentelor, mai mult sau mai putin pozitive, ce impreuna se contopesc in gri.In griul confuziei.
Nu realizezi gravitatea situatiilor, in 90% din cazuri decat atunci cand esti pus in fata faptului implinit...si de asemenea nu realizezi ceea ce ai pana cand nu'l pierzi..de aia e importanta mereu a 2'a sansa. Rar esti insa pus in situatia de a stii ceea ce ai(sau nu) si sa ii realizezi importanta pana sa il pierzi..E clar un gri colorat aici..
De ce gri?Pentru ca stii ca il pierzi. De ce colorat? Pentru ca stii ca il ai, deocamdata...
Evident, era mai usoara (sau inexistenta) dilema daca nu aveai acel ceva.Acolo intervenea griul nonculorilor, insa..si acela e periculos..e primul pas spre amortire.
Cam atat despre griuri. Hai sa si particularizez...eu am parte doar de cele colorate..extrem de viu si de frumos colorate..in aproape 600 de culori...un adevarat deliciu..spiritual(?!)..la un moment dat insa devin colorblind..si atunci fiecare culoare in sine incepe sa cam doara.Si mai am un motiv pentru care aderez la griul colorat..intotdeauna am realizat starea situatiei..si cand nu am facut'o, cred ca am fost doar(asa cum des iti zic) foarte bou.
Toata viata intr'un gri continuu ne zbatem..nu e niciodata prea alb sau prea negru..iar atunci cand e, nu dureaza. Cat despre tine?Tu ce fel de gri esti, draga mea?
Monday, August 9, 2010
Tuesday, August 3, 2010
Pentru Prieteni
Bronzat, incalzit de soarele prea incins el insusi, plin de nisip si scoici, dar cu siguranta fericit. Nu as fi putut sa fac un portret mai optimist al verii decat atat. Idealul meu de vara se petrece chiar sub ochii mei, in timp real.
Da, vara, anotimpul ala cand ai norocul sa stai la mare si sa iti poti vedea prietenii de prin alte colturi Carapto-Danubiano-Pontice.Oameni pe care ii vezi maxim 10 % din an, iar in restul timpului ii descoperi si tii legatura cu ei virtual..insa oameni de care te leaga ceva mereu, pe care ii simti aproape de la primul "buna" si pana la ultimul "somn usor"...si al caror singur defect major e ca locuiesc prea departe ca sa bei bere zilnic cu ei, sa planificati toate zilele impreuna sau sa le ceri o bricheta pentru a-ti aprinde tigara...eu pe oamenii astia ii numesc Prieteni.
Puteti sa nu aveti mereu aceleasi pareri, sa va certati, tare chiar, cu sentiment , pentru ca apoi sa va para rau si sa va impacati printr-o imbratisare..puteti sa va faceti fronturi separate si sa va intepati din cand in cand...si sa stiti ca gresiti..si din nou totul sa se termine intr'o imbratisare...va puteti vedea prietenii exprimand ceva mai mult decat...prietenie pentru culmea, alti prieteni de'ai vostri..si sa va bucurati pentru ei dar sa nu aratati asta pentru ca inainte va certaseti
Totul face parte insa din prietenie si din...tristetea si melancolia ce va apasa ca stati la o distanta uuuun pic mai mare de 580 de kilometri si nu puteti impartasi momentele astea de calitate decat foarte rar..dar ce diferenta imensa e intre expresivitatea unei priviri si cea a unui emoticon...
Si tot ce am scris e doar despre prietenie...mai sunt atatea stari demne de descris momentan..dar voi reveni...
Dedic acest post tuturor prietenilor mei cu care ma vad foarte rar dar care imi raman si pe care ii consider prieteni adevarati...si de asemenea putinilor dar bunilor mei prieteni din urbea cu vapoare. Va iubesc!
Da, vara, anotimpul ala cand ai norocul sa stai la mare si sa iti poti vedea prietenii de prin alte colturi Carapto-Danubiano-Pontice.Oameni pe care ii vezi maxim 10 % din an, iar in restul timpului ii descoperi si tii legatura cu ei virtual..insa oameni de care te leaga ceva mereu, pe care ii simti aproape de la primul "buna" si pana la ultimul "somn usor"...si al caror singur defect major e ca locuiesc prea departe ca sa bei bere zilnic cu ei, sa planificati toate zilele impreuna sau sa le ceri o bricheta pentru a-ti aprinde tigara...eu pe oamenii astia ii numesc Prieteni.
Puteti sa nu aveti mereu aceleasi pareri, sa va certati, tare chiar, cu sentiment , pentru ca apoi sa va para rau si sa va impacati printr-o imbratisare..puteti sa va faceti fronturi separate si sa va intepati din cand in cand...si sa stiti ca gresiti..si din nou totul sa se termine intr'o imbratisare...va puteti vedea prietenii exprimand ceva mai mult decat...prietenie pentru culmea, alti prieteni de'ai vostri..si sa va bucurati pentru ei dar sa nu aratati asta pentru ca inainte va certaseti
Totul face parte insa din prietenie si din...tristetea si melancolia ce va apasa ca stati la o distanta uuuun pic mai mare de 580 de kilometri si nu puteti impartasi momentele astea de calitate decat foarte rar..dar ce diferenta imensa e intre expresivitatea unei priviri si cea a unui emoticon...
Si tot ce am scris e doar despre prietenie...mai sunt atatea stari demne de descris momentan..dar voi reveni...
Dedic acest post tuturor prietenilor mei cu care ma vad foarte rar dar care imi raman si pe care ii consider prieteni adevarati...si de asemenea putinilor dar bunilor mei prieteni din urbea cu vapoare. Va iubesc!
Friday, April 9, 2010
Ultima Pagina
Buna seara, dragi cititori. Timpul si problemele nu mi-au permis sa revin cu un post nou chiar asa de repede cum imi doream, iar cel cu care revin nu imi face placere nici cat un examen picat.
Dintotdeauna, lucrul cel mai greu pentru orice om a fost, este si va ramane despartirea. Si nu ma refer doar la cea din relatia de cuplu..Iar din pacate in viata ne ciocnim cu totii mai des decat ar trebui de ele. Fie ca te desparti de un loc, de un obiect, sau de cele mai multe ori de o persoana, aceste lucruri lasa pentru totdeauna un gol in tine. Sunt desigur goluri care se pot umple, dar, cel mai grav, sunt si goluri care raman acolo pe veci.
Faptul ca ne despartim ne afecteaza, ne rascoleste si ne supune de cele mai multe ori regretelor. Avem intotdeauna tendinta ca in astfel de momente sa ne reprosam o gramada de chestii, fara desgiur ca ele sa mai aduca ceva inapoi..Regrete tardive, asumate prea tarziu.
Problema noastra e ca nu realizam gravitatea anumitor chestii pana cand nu le vedem pecetluite. Fugim de ele, spunem ca asa ceva nu se poate intampla, iar cand le vedem finalizate ne socheaza. Cel mai greu lucru pentru cineva e sa ajunga in stadiul in care efectiv nu mai poate sa faca nimic pentru a rezolva o problema...acolo intervine conditia umana.
Si nu scriu postul asta doar pentru mine..scriu postul asta pentru toti cei care au gresit si ar face orice pentru a-si repara greseala dar este prea tarziu..pentru cei pentru care ultimul refugiu este scrisul...pentru cei ce regreta dar o fac degeaba...pentru cei ce sunt atat de amortiti spiritual incat devin mecanici...pentru cei care si-au dorit mai mult decat orice o ultima sansa si nu au primit-o, sau pentru cei ce nu vor sa mearga mai departe...Se pare ca defapt chiar scriu postul asta pentru mine..
Pretuiti ceea ce aveti, priviti mereu jumatatea plina a paharului si bucurati-va de fiecare moment cu persoanele iubite..cand veti dori mai mult decat orice sa priviti un apus de soare cu Ea si nu o sa mai fie acolo...atunci se va face frig...si soarele nu mai e acolo sa te incalzeasca.
Dintotdeauna, lucrul cel mai greu pentru orice om a fost, este si va ramane despartirea. Si nu ma refer doar la cea din relatia de cuplu..Iar din pacate in viata ne ciocnim cu totii mai des decat ar trebui de ele. Fie ca te desparti de un loc, de un obiect, sau de cele mai multe ori de o persoana, aceste lucruri lasa pentru totdeauna un gol in tine. Sunt desigur goluri care se pot umple, dar, cel mai grav, sunt si goluri care raman acolo pe veci.
Faptul ca ne despartim ne afecteaza, ne rascoleste si ne supune de cele mai multe ori regretelor. Avem intotdeauna tendinta ca in astfel de momente sa ne reprosam o gramada de chestii, fara desgiur ca ele sa mai aduca ceva inapoi..Regrete tardive, asumate prea tarziu.
Problema noastra e ca nu realizam gravitatea anumitor chestii pana cand nu le vedem pecetluite. Fugim de ele, spunem ca asa ceva nu se poate intampla, iar cand le vedem finalizate ne socheaza. Cel mai greu lucru pentru cineva e sa ajunga in stadiul in care efectiv nu mai poate sa faca nimic pentru a rezolva o problema...acolo intervine conditia umana.
Si nu scriu postul asta doar pentru mine..scriu postul asta pentru toti cei care au gresit si ar face orice pentru a-si repara greseala dar este prea tarziu..pentru cei pentru care ultimul refugiu este scrisul...pentru cei ce regreta dar o fac degeaba...pentru cei ce sunt atat de amortiti spiritual incat devin mecanici...pentru cei care si-au dorit mai mult decat orice o ultima sansa si nu au primit-o, sau pentru cei ce nu vor sa mearga mai departe...Se pare ca defapt chiar scriu postul asta pentru mine..
Pretuiti ceea ce aveti, priviti mereu jumatatea plina a paharului si bucurati-va de fiecare moment cu persoanele iubite..cand veti dori mai mult decat orice sa priviti un apus de soare cu Ea si nu o sa mai fie acolo...atunci se va face frig...si soarele nu mai e acolo sa te incalzeasca.
Wednesday, March 17, 2010
Rromania
M-am intors. M-am intors ca sa..scriu. In primul rand ca sa scriu, iar apoi ca sa ma expun din nou, atragandu-mi vulnerabilitate dar sper eu, si simpatie.
In 2 luni am avut destul timp sa imi pun in ordine ideile si gandurile.Ba chiar m-am confruntat cu o afluenta de subiecte pe care le voi aborda sper eu in intregime, pe rand. Faptul ca trec printr-o perioada grea ma face sa nu scriu despre relatii, sentimente si alte chestii din categorii lacrimogene. Ati ghicit, am inflatie de subiecte pe astfel de teme.
Am citit ieri intr-un ziar local un articol despre o fosta colega. Ideea articolului m-a surprins putin, la modul foarte placut, deoarece elogios fiind, punea in lumina reflectoarelor(fie ele si locale) si persoane de valoare. Chiar de mare valoare.
Parcurgand articolul am avut un deja-vu. Evident, ca majoritatea tinerilor de aceeasi varsta si nivel intelectualo-cultural, si ea avea in vizor o facultate in afara granitelor Romanicii. Idee desigur inspirata si foarte sanatoasa din toate punctele morale de vedere. Nu stiu de ce mai au unii nostalgia aceasta de a ramane in tara..e o chestie care ma depaseste total.
De ce sa am 10 pe linie si sa termin sef de promotie o facultate atunci cand colegul meu de liceu, repetent in clasa a 10'a conduce o masina mai scumpa decat salariul meu pe 2 ani? De ce sa ma afund si sa imi pierd orice oportunitate in tara Piticului Porno si a Nikitei? Patriotismul nu mai are nicio valoare in zilele noastre..ne poate intuneca perspectivele doar si ne poate trage in jos.
In 20 de ani ne vom pierde orice fel de identitate. O sa ne inscriptionam pe steagul auriu cu fondul negru gradul de valoare si numarul de euro pe metru patrat. Imnul nostru va pieri in derizoriu dar, oameni descurcareti fiind il vom schimba in "Pusca si Cureaua Lata" pe ritm de "Change".
Da, noi suntem tara lui "Change"...suntem tara lui Puya, un baiat de cartier cu 10 clase dar care..."ce bine si ce adevarat le zice, dom'le". Sunteti cu totii impresionati de prostitutia unui fost rapper ce avea o oarecare valoare si cu siguranta potential. Traim in tara unde ascultam "Undeva in Balcani" in troleu, suntem dati pe spate de adevarul versurilor unui ipocrit in ale muzicii, dar unde de asemenea maxim 15-20 % din populatie au auzit de Altar sau de Trooper...ca sa nu mai vorbim de Ashaena,Tapinarii sau Zob.
Cantaretii de calitate pleaca.Kempes si Radu Almasan sunt primele exemple care imi vin in minte. Manelistii castiga mii de euro pe ora pentru ca epatarea e la rang de arta la noi. Studentii de valoare ne pleaca si sunt rasplatiti atat moral cat si financiar pentru calitatea lor afara. Liceenii de calitate incep sa doreasca si ei emigrarea in masa, fara sa le mai pese unde se duce tara asta pentru ca deja in 17-18 ani au devenit scarbiti. Ne-am nascut in locul potrivit insa cu oameni atat de nepotriviti...
Ma incadrez si eu in acest curent.Sper din inima sa prind o facultate buna afara si sa ma detasez total de poponeti, daniele crudu sau ebe....Desteapta-te romane si culca-te la loc!
In 2 luni am avut destul timp sa imi pun in ordine ideile si gandurile.Ba chiar m-am confruntat cu o afluenta de subiecte pe care le voi aborda sper eu in intregime, pe rand. Faptul ca trec printr-o perioada grea ma face sa nu scriu despre relatii, sentimente si alte chestii din categorii lacrimogene. Ati ghicit, am inflatie de subiecte pe astfel de teme.
Am citit ieri intr-un ziar local un articol despre o fosta colega. Ideea articolului m-a surprins putin, la modul foarte placut, deoarece elogios fiind, punea in lumina reflectoarelor(fie ele si locale) si persoane de valoare. Chiar de mare valoare.
Parcurgand articolul am avut un deja-vu. Evident, ca majoritatea tinerilor de aceeasi varsta si nivel intelectualo-cultural, si ea avea in vizor o facultate in afara granitelor Romanicii. Idee desigur inspirata si foarte sanatoasa din toate punctele morale de vedere. Nu stiu de ce mai au unii nostalgia aceasta de a ramane in tara..e o chestie care ma depaseste total.
De ce sa am 10 pe linie si sa termin sef de promotie o facultate atunci cand colegul meu de liceu, repetent in clasa a 10'a conduce o masina mai scumpa decat salariul meu pe 2 ani? De ce sa ma afund si sa imi pierd orice oportunitate in tara Piticului Porno si a Nikitei? Patriotismul nu mai are nicio valoare in zilele noastre..ne poate intuneca perspectivele doar si ne poate trage in jos.
In 20 de ani ne vom pierde orice fel de identitate. O sa ne inscriptionam pe steagul auriu cu fondul negru gradul de valoare si numarul de euro pe metru patrat. Imnul nostru va pieri in derizoriu dar, oameni descurcareti fiind il vom schimba in "Pusca si Cureaua Lata" pe ritm de "Change".
Da, noi suntem tara lui "Change"...suntem tara lui Puya, un baiat de cartier cu 10 clase dar care..."ce bine si ce adevarat le zice, dom'le". Sunteti cu totii impresionati de prostitutia unui fost rapper ce avea o oarecare valoare si cu siguranta potential. Traim in tara unde ascultam "Undeva in Balcani" in troleu, suntem dati pe spate de adevarul versurilor unui ipocrit in ale muzicii, dar unde de asemenea maxim 15-20 % din populatie au auzit de Altar sau de Trooper...ca sa nu mai vorbim de Ashaena,Tapinarii sau Zob.
Cantaretii de calitate pleaca.Kempes si Radu Almasan sunt primele exemple care imi vin in minte. Manelistii castiga mii de euro pe ora pentru ca epatarea e la rang de arta la noi. Studentii de valoare ne pleaca si sunt rasplatiti atat moral cat si financiar pentru calitatea lor afara. Liceenii de calitate incep sa doreasca si ei emigrarea in masa, fara sa le mai pese unde se duce tara asta pentru ca deja in 17-18 ani au devenit scarbiti. Ne-am nascut in locul potrivit insa cu oameni atat de nepotriviti...
Ma incadrez si eu in acest curent.Sper din inima sa prind o facultate buna afara si sa ma detasez total de poponeti, daniele crudu sau ebe....Desteapta-te romane si culca-te la loc!
Friday, January 15, 2010
Adio
Va salut dragi cititori pentru ultima data.
Este ultimul meu post. Am decis sa ma retrag definitiv din activitatea de blogger. Nu ma intrebati de ce, este un lucru destul de dureros pentru mine dar am luat aceasta decizie. Probabil ca e timpul sa ii fac loc unui Dragos mai putin acid si rautacios.
Voi lasa acest blog activ si de fiecare data cand vi se va face dor de rautatea mea, va invit sa aruncati o privire in urma.
Va multumesc pentru aprecierile pozitive dar si pentru cele negative, ele au facut ca blogul meu sa prinda o nuanta aprinsa de gri. Va salut si imi pare sincer rau daca prin aceasta retragere v-am dezamagit
Multumesc,
Dragos
Este ultimul meu post. Am decis sa ma retrag definitiv din activitatea de blogger. Nu ma intrebati de ce, este un lucru destul de dureros pentru mine dar am luat aceasta decizie. Probabil ca e timpul sa ii fac loc unui Dragos mai putin acid si rautacios.
Voi lasa acest blog activ si de fiecare data cand vi se va face dor de rautatea mea, va invit sa aruncati o privire in urma.
Va multumesc pentru aprecierile pozitive dar si pentru cele negative, ele au facut ca blogul meu sa prinda o nuanta aprinsa de gri. Va salut si imi pare sincer rau daca prin aceasta retragere v-am dezamagit
Multumesc,
Dragos
Monday, January 11, 2010
Totul despre Sex
La multi ani! Va urez un 2010 cu mai multe impliniri si in care sa imi cititi din ce in ce mai mult si mai des blogul:))
Voi incepe cu un subiect destul de dur, un subiect neabordat pana acum pe acest blog si un subiect ce se va lovi si totodata contopi cu latura mea misogina. Nu o consider deloc o sfidare la adresa femeilor si cred ca misoginismul este secretat de testosteron intr-o oarecare masura. Toti barbatii se ciocnesc macar o data de el in viata.
Avand o varsta ce se apropie de cea "legala" si anumite contacte directe sau indirecte cu subiectul, parerea imi este demult formata. Nu o voi dezbate pe blog, considerand-o ca fiind personala.
Voi prezenta insa ideea feminina de "sex". Adica da, ideile preconcepute, "principiile" si prejudecatile feminine legate de acest subiect totalmente grotesc. Asistam la o ora de sexologie si la intrebarea "Care sunt lucrurile pe care trebuie sa le stiti inainte de a avea un contact sexual?", raspunsurile fetelor m-au socat, uimit si poate ca si resemnat. Nu nu...nu se gandeau la pericole, la placere sau chiar la naturaletea pana la urma a acestui act. Desigur, raspunsurile au fost "incredere, iubire si in primul rand noi fetele facem dragoste, nu sex, da?!".
Negarea unei placeri hormonale si inlocuirea ei cu principialitate nu iti da o aura de moralitate...eventual un damf puturos de prostie in fata tuturor celor care stiu ca viata nu e aia pe care o vezi in Gossip Girl. Toti avem nevoie de acest act, suntem mamifere pana la urma, ce mama naibii...iata inca un aspect in care suntem un popor tampit de telenovele si manele.
Ipocrizia e maaare si cu siguranta contagioasa. Nu vreau sa generalizez, exista si domnisoare ce nu neaga si chiar impartasesc aceasta dorinta. Dar e greeeu de gasit acul in carul cu fan.
Cu multa greata,
Dragos
Voi incepe cu un subiect destul de dur, un subiect neabordat pana acum pe acest blog si un subiect ce se va lovi si totodata contopi cu latura mea misogina. Nu o consider deloc o sfidare la adresa femeilor si cred ca misoginismul este secretat de testosteron intr-o oarecare masura. Toti barbatii se ciocnesc macar o data de el in viata.
Avand o varsta ce se apropie de cea "legala" si anumite contacte directe sau indirecte cu subiectul, parerea imi este demult formata. Nu o voi dezbate pe blog, considerand-o ca fiind personala.
Voi prezenta insa ideea feminina de "sex". Adica da, ideile preconcepute, "principiile" si prejudecatile feminine legate de acest subiect totalmente grotesc. Asistam la o ora de sexologie si la intrebarea "Care sunt lucrurile pe care trebuie sa le stiti inainte de a avea un contact sexual?", raspunsurile fetelor m-au socat, uimit si poate ca si resemnat. Nu nu...nu se gandeau la pericole, la placere sau chiar la naturaletea pana la urma a acestui act. Desigur, raspunsurile au fost "incredere, iubire si in primul rand noi fetele facem dragoste, nu sex, da?!".
Negarea unei placeri hormonale si inlocuirea ei cu principialitate nu iti da o aura de moralitate...eventual un damf puturos de prostie in fata tuturor celor care stiu ca viata nu e aia pe care o vezi in Gossip Girl. Toti avem nevoie de acest act, suntem mamifere pana la urma, ce mama naibii...iata inca un aspect in care suntem un popor tampit de telenovele si manele.
Ipocrizia e maaare si cu siguranta contagioasa. Nu vreau sa generalizez, exista si domnisoare ce nu neaga si chiar impartasesc aceasta dorinta. Dar e greeeu de gasit acul in carul cu fan.
Cu multa greata,
Dragos
Subscribe to:
Posts (Atom)
