Griuri

Constatare de moment!: Stiti care e partea cea mai proasta la blogurile de cacat, scrise de pipite de 15-16 ani care probabil au ajuns la media 8 la romana si vor sa ne impartaseasca din calitatile lor scriitoricesti? Sau defapt, stiti cum recunoasteti un blog de cacat? Nu are introducere la posturi..totul incepe asa plat si sec si nu iti dai seama cand incepe, cand se termina si care a fost scopul sau.

Cand eram mai mic mi'era frica sa nu ma plictisesc seara in casa si sa nu pot sa dorm. Acum imi doresc sa am timp sa ma plictisesc si sa pot sa dorm...pana la urma plictiseala ne face oameni..ne face ceea ce suntem..Grav e cand nu mai reusim sa ne plictisim. Atunci trebuie sa acceptam faptu ca am devenit roboti si ne desfasuram viata dupa un tipar prea agitat.
Deci in seara asta nu imi pare rau ca ma plictisesc..imi merit plictiseala dupa saptamani atat de agitate.Saptamani care mai au multi fiori de dat pana sa isi dea obstescul sfarsit ingropandu-si amintirile in frunzele ruginii, tomnatice.

Mai inalt un nor de fum odata cu o noua idee..si nuanta amandurora de gri este atat de asemanatoare. Dar stai! E o diferenta.Mica, dar esentiala. E diferenta gri'urilor...griul care se poate obtine din nonculori..griul tern si deprimant..depresiv, sau griul obtinut dintr'o gramada de culori...griul colorat..amalgamul starilor si al sentimentelor, mai mult sau mai putin pozitive, ce impreuna se contopesc in gri.In griul confuziei.

Nu realizezi gravitatea situatiilor, in 90% din cazuri decat atunci cand esti pus in fata faptului implinit...si de asemenea nu realizezi ceea ce ai pana cand nu'l pierzi..de aia e importanta mereu a 2'a sansa. Rar esti insa pus in situatia de a stii ceea ce ai(sau nu) si sa ii realizezi importanta pana sa il pierzi..E clar un gri colorat aici..
De ce gri?Pentru ca stii ca il pierzi. De ce colorat? Pentru ca stii ca il ai, deocamdata...
Evident, era mai usoara (sau inexistenta) dilema daca nu aveai acel ceva.Acolo intervenea griul nonculorilor, insa..si acela e periculos..e primul pas spre amortire.

Cam atat despre griuri. Hai sa si particularizez...eu am parte doar de cele colorate..extrem de viu si de frumos colorate..in aproape 600 de culori...un adevarat deliciu..spiritual(?!)..la un moment dat insa devin colorblind..si atunci fiecare culoare in sine incepe sa cam doara.Si mai am un motiv pentru care aderez la griul colorat..intotdeauna am realizat starea situatiei..si cand nu am facut'o, cred ca am fost doar(asa cum des iti zic) foarte bou.

Toata viata intr'un gri continuu ne zbatem..nu e niciodata prea alb sau prea negru..iar atunci cand e, nu dureaza. Cat despre tine?Tu ce fel de gri esti, draga mea?

Pentru Prieteni

Bronzat, incalzit de soarele prea incins el insusi, plin de nisip si scoici, dar cu siguranta fericit. Nu as fi putut sa fac un portret mai optimist al verii decat atat. Idealul meu de vara se petrece chiar sub ochii mei, in timp real.

Da, vara, anotimpul ala cand ai norocul sa stai la mare si sa iti poti vedea prietenii de prin alte colturi Carapto-Danubiano-Pontice.Oameni pe care ii vezi maxim 10 % din an, iar in restul timpului ii descoperi si tii legatura cu ei virtual..insa oameni de care te leaga ceva mereu, pe care ii simti aproape de la primul "buna" si pana la ultimul "somn usor"...si al caror singur defect major e ca locuiesc prea departe ca sa bei bere zilnic cu ei, sa planificati toate zilele impreuna sau sa le ceri o bricheta pentru a-ti aprinde tigara...eu pe oamenii astia ii numesc Prieteni.

Puteti sa nu aveti mereu aceleasi pareri, sa va certati, tare chiar, cu sentiment , pentru ca apoi sa va para rau si sa va impacati printr-o imbratisare..puteti sa va faceti fronturi separate si sa va intepati din cand in cand...si sa stiti ca gresiti..si din nou totul sa se termine intr'o imbratisare...va puteti vedea prietenii exprimand ceva mai mult decat...prietenie pentru culmea, alti prieteni de'ai vostri..si sa va bucurati pentru ei dar sa nu aratati asta pentru ca inainte va certaseti

Totul face parte insa din prietenie si din...tristetea si melancolia ce va apasa ca stati la o distanta uuuun pic mai mare de 580 de kilometri si nu puteti impartasi momentele astea de calitate decat foarte rar..dar ce diferenta imensa e intre expresivitatea unei priviri si cea a unui emoticon...

Si tot ce am scris e doar despre prietenie...mai sunt atatea stari demne de descris momentan..dar voi reveni...

Dedic acest post tuturor prietenilor mei cu care ma vad foarte rar dar care imi raman si pe care ii consider prieteni adevarati...si de asemenea putinilor dar bunilor mei prieteni din urbea cu vapoare. Va iubesc!